Ferestre si usi din profile
de PVC dur
TROCAL
Fenêtres et portes par profils PVC dur TROCAL
Windows and doors made of PVC hard profiles TROCAL
Fenster und Tür aus PVC Hart Profilen TROCAL
PRODUCATOR:
S.C. PROFINE ROMANIA SRL
Sos. Alexandriei nr. 152-156
Bragadiru – ILFOV, ROMÂNIA
tel. 021 – 493.21.45
fax 021 – 493.21.55
Grupa specializata - " Elemente
de închidere, compartimentare, pereti
nr.2 nestructurali"
CONSILIUL
TEHNIC PERMANENT PENTRU CONSTRUCTII
Grupa specializata nr.2 “Elemente de inchidere, compartimentare,
pereti nestructurali” din cadrul A.T.ROM-2000 S.A. Bucuresti
analizând documentatia de prelungire a Agrementului
tehnic 020-02/035-2001 prezentata de firma Profine Romania
SRL Bragadiru - ILFOV si înregistrata cu nr. 40715
din data de 26.07.2004, referitoare la “Ferestre si usi
din profile de PVC dur TROCAL” realizate de firma Profine
Romania SRL Bragadiru - ILFOV, elaboreaza prezentul Agrement
Tehnic nr. 020-02/315-2004, în conformitate cu documentele
tehnice românesti aferente domeniului de referinta,
cu Ghidul Tehnic de Agremente GAT 223/1996, Avizul General
de Supraveghere eliberat de Institutul German pentru Tehnica
în Constructii DiBt, Certificatul de Conformitate
101/11814/1 eliberat de Institutul pentru Tehnica Ferestrelor
- IFT - Rosenheim Germania, Avizul Tehnic TB 2000/03-3 eliberat
de Institutul pentru Testarea Materialelor de Constructii
- PIB - Germania si Avizele 22-22/95, 22-46/95, 22-19/97
eliberate de Institutul de Testare Velbert Germania, toate
valabile la aceasta data.
1.
Definirea succinta
1.1.
Descrierea succinta
Ferestrele si usile Trocal sunt realizate de firma Profine
Romania SRL Ilfov din profile de PVC dur, fara plastifiant,
produse de firma germana Trocal. Producatorul de profile
a furnizat atât documentatia si normele de control
cât si know-how-ul necesar pentru realizarea unor
produse de calitate corespunzatoare.
Majoritatea componentelor primare ale ferestrelor si usilor
– profilele din PVC dur si accesoriile acestora, profilele
de armare si garniturile de etansare sunt realizate de firma
Trocal într-o conceptie unitara – celelalte componente
procurându-se din comert (feroneria) sau realizându-se
de anumiti producatori agreati de firma Trocal (geamurile
termoizolatoare).
Profilele sunt realizate dintr-o compozitie pulverulenta,
de tip PVC-U - EDLP 076 - 25 - 23, fara cadmiu, compozitie
ce corespunde conditiilor impuse prin standardul DIN 7748
precum si prescrip- tiilor de calitate si control specificate
în Normele germane, recunoscute pe plan european RAL-RG
716/1 - sectiunea 1. Conform codificarii din standardul
amintit granulele sunt de tip PVC dur ("U") special
create pentru realizarea profilelor, tevilor sau placilor
("E"), se prezinta sub forma de pulbere ("D")
si cuprinde aditivi si stabilizatori fata de radiatia solara
si
actiunea
agentilor atmosferici ("L"), precum si modificatori
ce-i confera o rezistenta superioara la socuri ("P").
Grupul 076 indica o temperatura de înmuiere Vicat
cuprinsa între 75° si 76°C, grupul 25 - o
rezilienta de 25 KJ/m² iar grupul 23 un modul de elasticitate
cuprins între 2000 si 2500 N/mm² .
Materialul utilizat are o densitate de cel putin 1,4 g/cm³,
ceea ce conduce la greutati liniare ale profilelor ce corespund
conditiilor impuse prin normele germane. Grosimea peretilor
exteriori verticali este de cel putin 3,00 mm ±0,2
mm, cea a puntilor interioare – care îmbina doua suprafete
vizibile – de cel putin 2,7 mm (±0,2) iar a peretilor
care înconjoara camerele secundare închise –
de cel putin 2,5 mm, dimensiuni ce corespund conditiilor
impuse de normele amintite.
In mod curent profilele sunt albe, (similar nuantei cromatice
RAL 9016).
Profilele se realizeaza si în variante:
- cu pelicula coextrudata din poliacetat de metil PMMA pe
fetele vizibile (Trocal Color);
- cu pelicula vinilica lipita pe fetele vizibile (Trocal
Dekor);
- cu profile din aluminiu cu grosimea de 1,5 mm fixate pe
fete exterioare, profile eloxate sau vopsite în câmp
electrostatic cu pulberi poliesterice (Trocal Alu-Schalen).
Profilele de aluminiu se aplica pe
cele din PVC prin
clipsare, clipsurile fiind realizate din Delrin – material
stabil la variatiile termice sau de umiditate.
De asemenea se realizeaza profile realizate prin coextrudare
din policlorura de vinil regenerata, la partea interioara,
si PVC dur, rezultat din granule noi, la exterior (Trocal
Recycling). Profilele nu prezinta caracteristici mecanice
inferioare celor realizate integral din granule, ele corespunzând
integral conditiilor impuse prin Normele RAL GZ 716/1, partea
1, cap.1.
Stabilitatea culorii - inclusiv sub actiunea radiatiilor
u.v. - corespunde conditiilor impuse prin norma europeana
EN 20105 (A02 si A03).
Profilele se realizeaza sub controlul permanent exercitat
de “Asociatia pentru controlul calitatii profilelor pentru
ferestre”, care a permis aplicarea însemnului caracteristic
pentru “produse cu calitate asigurata”.
Profilele din gama Trocal se realizeaza în variante
cu trei, patru sau cinci compartimente, în cinci serii
diferite, asemanatoare ca principiu constructiv: Trocal
Confort – serie ce cuprinde profile tricamerale, Trocal
900 – cu profile tetracamerale si Trocal InnoNova 2000,
Trocal InnoNova 70.AD si 70.MD cu profile pentacamerale.
Toate profilele au câteva caracteristici comune,
astfel (fig.1):
* partea superioara a profilelor de fixare a vitrajului
(baghetele) si a aripilor externe a profilelor este înclinata
cu 10º, ceea ce – pe lânga aspectul estetic
superior – asigura o scurgere lejera a apei ;
* partea inferioara a faltului – atât pentru profilele
toc cât si pentru cercevea este înclinata
spre exterior, pentru a înlesni evacuarea apei ;
* profilele interioare de fixare a vitrajului au garnitura
de etansare coextrudata, ceea ce usureaza operatiunile
de punere în opera si garanteaza o etansare
perfecta, deplasarea
garniturii sau smulgerea ei nefiind posibila;
* latimea de actionare a garniturii este de 3 mm, pe o înaltime
de 8 mm (suprafata de suprapunere);
* suprafata interioara de suprapunere este de 20 mm, cu
dimensiunea intercamerala de 12 mm;
* atât la profilele cercevea cât si la tocuri
“aripa” exterioara a profilului este de cel putin 20 mm,
asigurând o fixare corespunzatoare a geamului si împiedicând
radiatia solara sa actioneze asupra sigilaturii geamurilor
termoizolante.
* geamurile se sprijina pe un suport adaptat diferitelor
grosimi de geam termoizolant ;
* profilele toc sunt prevazute cu cel putin patru nuturi,
ceea ce le asigura stabilitatea corespunzatoare, creaza
posibilitatea unei etansari stabile între toc si zidarie
si permite atasarea unor profile suplimentare tocului (glafuri,
profile de acoperire etc).
* profilele aferente cercevelei sunt prevazute cu euronut,
ceea ce permite montarea în siguranta a tuturor tipurilor
de feronerie cu latimea benzii de 16 mm realizate de diversi
producatori ;
* datorita modulului de elasticitate - de cca. 2500 N/mm²
- profilele aferente tocului si cercevelei se armeaza –
pentru anumite încarcari si începând de
la o anumita lungime – cu profile din tabla de otel zincata,
cu grosimea minima de 1,5 mm.
* profilele sunt astfel concepute încât feroneria
- mai cu seama cea portanta - este fixata cu suruburi în
cel putin doi pereti ai profilului precum si acolo unde
este posibil – în profilul metalic de rigidizare .
* compartimentele mediane ale profilelor toc si cercevea
– în care se dispun profilele metalice de rigidizare
– sunt astfel dimensionate încât permit preluarea
sectiunilor optime de armare, cores-punzatoare sarcinilor
statice si dinamice la care sunt supuse ferestrele sau usile.
* camerele anterioare ale profilelor sunt libere, creând
posibilitatea de realizare a
unui sistem eficient
de colectare si dirijare a apei infiltrate sau rezultate
din condens.
In afara acestor caracteristici generale, profilele fiecarei
serii prezinta unele caracteristici specifice.
TROCAL CONFORT reprezinta profilul cel mai usor si mai sigur
de prelucrat. El este astfel conceput încât
pentru rigidizare se utilizeaza acelasi profil metalic atât
pentru rama mobila cât si pentru cea fixa si aceeasi
garnitura pentru toate nuturile profilelor, ceea ce conduce
la o importanta economie de timp de pre- lucrare .
Profilele, de tip tricameral, au latimea caracteristica
de 62 mm si se pot livra în varianta "Color"
sau imitatie furnir "Dekor" .
Ca aspect exterior produsele realizate cu ajutorul profilelor
TROCAL CONFORT sunt identice cu cele realizate din profile
TROCAL 900, ceea ce permite utilizarea ambelor sisteme,
în cadrul aceluiasi pro- iect. De asemenea, toate
profilele secun- dare si elementele complementare ale seriei
TROCAL 900 sunt compatibile si se potrivesc cu profilele
TROCAL CONFORT .
TROCAL 900 este o serie complexa de profile si accesorii,
ea oferind practic rezolvarea oricarei necesitati constructive
sau arhitecturale. Caracteristica seriei este grosimea egala
(62 mm) a profilelor pentru rama mobila si cea fixa - în
varianta produselor realizabile în sistem "suprapus"
ceea ce asigura o preluare corespunzatoare a greutatii componentei
vitrate de catre profilele metalice de rigidizare.
O alta caracteristica principala a profilelor TROCAL 900
o reprezinta prezenta garniturii de mijloc - Comfolip -
ceea ce asigura o circulatie optima si controlata a aerului.
Ea permite circulatia aerului dinspre interior spre exterior,
dar etanseaza perfect în momentul în care se
exercita presiuni ale aerului dinspre exterior (vânt).
Garnitura poate fi perforata cu un cleste special, realizându-se
un sistem de supape care permite
aerisirea controlata
a încaperilor si eliminarea fenomenului de condens.
TROCAL INNONOVA reprezinta o noutate, lansata în cursul
anului 2000. Principalele profile ale seriei pentru realizarea
ramelor fixe si a celor mobile, sunt de tip pentacameral,
cu latimea caracteristica de 70 mm, ceea ce poate conduce
- în cazul utilizarii unui vitraj corespunzator -
la obtinerea unui coeficient de transfer termic K de numai
1,1 W/m²K.
Rama fixa este prevazuta cu sapte nuturi , cu cel putin
doua mai multe decât profilele din cadrul seriei 900
si a seriilor derivate din aceasta, ceea ce asigura o stabilitate
corespunzatoare sistemului si creaza posibilitatea realizarii
unei etanseitati superioare a spatiului dintre usile sau
ferestrele realizate cu ajutorul sistemului si contextul
adiacent.
Etansarea spatiului dintre rama fixa si cea mobila se realizeaza
tot cu garnitura tip Comfolip, cu avantajele ce decurg din
aceasta.
Profilele Trocal InnoNova se realizeaza în trei serii
distincte:
* Trocal InnoNova 2000, cu profile cu latimea caracteristica
de 70 mm pentru profilele toc si de 70 mm sau 77 mm pentru
cercevea, cu ajutorul carora se pot realiza ferestre si
usi în sistem suprapus sau coplanar. Prin utilizarea
unui profil cercevea majorat, în cadrul sistemului
se pot realiza produse dotate cu geam termoizolator triplu
cu grosimea totala de 42 mm. De asemenea se pot utiliza
profile de armare al caror interior este umplut cu spuma
poliuretanica.
Etansarea produselor din seria InnoNova 2000 se realizeaza
în sistem cu articulatie deschisa (“giunto aperto”),
cu o garnitura de bataie plasata la interior, pe aripa cercevelei,
si o garnitura centrala, plasata în zona mediana a
tocului.
* Trocal InnoNova 70-AD este asemana-toare cu seria anterioara,
dar etansarea sistemului se realizeaza cu doua garnituri
de bataie, una plasata pe cercevea, la exterior si una pe
toc, la interior
* Trocal InnoNova
70 MD – este o serie derivata din seria 2000.
PROFILELE DE ARMARE sunt drept-unghiulare de tip deschis
sau închis, sunt realizate prin ambutisare din tabla
de otel zincata cu grosimea de cel putin 1,5 mm si corespund
conditiilor specificate prin normele europene EN 10142,
EN 10143, EN 10164 si EN 59413 .
Stratul de acoperire din zinc este - conform prevederilor
normei europene EN 10147- de cel putin 100 g/m² pentru
profilele de armare montate în profile utilizate la
interior si de 275 g/m² pentru cele montate la exteriorul
constructiei .
GARNITURILE DE ETANSARE sunt constituite din garniturile
de etansare a spatiului dintre cercevele sau dintre toc
si cercevele (garnitura centrala si cele”de bataie”) si
garniturile de etansare a geamului.
Modalitatile de plasare a garniturilor au fost prezentate
anterior, la descrierea sistemelor de profile.
Etansarea vitrajelor se realizeaza cu garnitura plasata
la exterior si cu garnitura coextrudata pe profilul bagheta,
la interior.
Garniturile – de acelasi tip pentru toate seriile de profile
– sunt de tip perimetral, fara întreruperi la colturi
si cu suprafete de contact marite, ce contribuie la realizarea
unei etanseitati corespunzatoare la aer si apa .
Garniturile sunt realizate prin extrudare din monomer etilen
- propilen diena EPDM, material impermeabil cu celulele
închise, imputrescibile, compresibil, elastic si foarte
suplu, astfel încât etanseitatea nu este afectata
de miscarile diferentiale dintre cercevele, cercevele si
toc sau cercevele si geam.
Garniturile se caracterizeaza prin capacitatea de revenire
la forma initiala si prin conservarea timp îndelungat
a proprietatilor elastice în conditiile expunerii
la variatii frecvente de temperatura si umiditate.
ELEMENTELE ACCESORII sunt constituite din profilele decorative
- prezente într-o gama foarte variata, prin glafurile
din PVC
si prin elementele
de îmbinare la 90°a profilelor din PVC.
Elementele de îmbinare sunt prezente în mai
multe variante dimensionale, realizate din material plastic
dur ramforsat cu fibra de sticla sau din tabla de otel zincata.
Piesele se fixeaza cu suruburi autofiletante protejare anticoroziv.
FERONERIA utilizata este variata, datorita prezentei lacasurilor
standardizate (euronutului). Astfel, ferestrele si usile
realizate din profile de PVC dur Trocal pot fi echipate
cu diverse tipuri de feronerie realizate de diferiti producatori
(Roto, GU, HT, Geze, Siegenia, Weidtmann, Winkaus etc) având
sinele cu latimea de 16 mm. Mecanismele pot asigura atât
rotirea cât si bascularea, pot fi actionate cu o singura
mâna, pot asigura blocarea si încuierea si pot
fi reglate astfel încât sa asigure o strângere
constanta a garniturilor de etansare pe tot conturul.
Dispozitivele de securitate asigura protectia împotriva
manevrarii gresite. Fixarea feroneriei se face în
cel putin doi pereti ai profilului cu suruburi autofiletante
protejate anticoroziv sau cu suruburi din otel inoxidabil,
cu respectarea cerintelor din normele europene EN 1670,
pr EN 13126-1 si 13126-17.
Alegerea tipurilor de balamale se face în functie
de greutatea totala (cercevea si geam), cu respectarea recomandarilor
producatorului ca latimea cercevelelor sa nu depaseasca
cu mai mult de 1,5 ori înaltimea lor.
GEAMURILE utilizate pot fi de tip simplu – cu grosimea de
cel putin 4 mm – sau termoizolator, cu grosimea de cel mult
42 mm (Innonova 2000).
In conditiile de clima specifice României, datorita
riscului de formare a condensului, utilizarea geamurilor
simple nu este permisa decât la produsele utilizate
la interiorul constructiilor sau la echiparea unor constructii
cu caracter sezonier.
La geamurile termoizolatoare, între grosimea celor
doua foi de geam utilizate trebuie sa fie o diferenta de
cel putin 1 mm, astfel încât sa se elimine
posibilitatea
aparitiei fenomenelor de rezonanta.
Pentru limitarea pierderilor de etanseitate (de cel mult
1% pe an), se utilizeaza numai geamuri termoizolatoare cu
dubla sigilatura.
Fixarea lor se realizeaza cu profile “bagheta” clipsate
pe extremitatile profilelor cercevea.
Cu ajutorul profilelor mentionate, producatorul realizeaza
ferestre fixe sau mobile cu unul sau mai multe canaturi,
cu ax vertical si deschidere spre interior sau exterior,
ferestre oscilo-batante, ferestre cu ax orizontal inferior
sau median, ferestre glisante, basculante sau batante, ferestre
cu mai multe componente, cu montanti si stulp, compartimentate
simetric sau asimetric, ferestre cu sprosuri, cu rame drepte
sau curbate în diferite forme, vitrine precum si usi
cu unul sau mai multe canaturi, cu sau fara supralumina,
cu deschidere spre interior sau spre exterior, usi vitrate
(de balcon) sau placate cu profile lamelare termoizolante
din PVC (usi de intrare), usi culisante sau de tip “armonica”.
In cazul usilor de intrare, rigiditatea produselor este
sporita prin sudarea – în camera mediana a profilelor
toc si cercevea – unui profil masiv de tip “coltar”, realizat
din PVC dur.
Gama larga de sprosuri, baghete si elemente auxiliare decorative
permite adoptarea unor variante multiple de personalizare
a produselor realizate cu profilele din PVC dur Trocal.
Pentru a exclude posibilitatea de aparitie a
condensului – caracteristica încaperilor echipate
cu tâmplarie etansa – tocurile
ferestrelor realizate din profile Trocal pot fi
echipate cu sistemul TROCAL Air Back, sistem ce realizeaza
o ventilatie permanenta cu senzor de detectare a schimbarilor
climatice sau sisteme cu garnitura de etansare perforata
partial, ce permit realizarea schimbului necesar de
aer. Ca variante
se pot utiliza sistemele cu clapeta ReglAir sau Trocal AirMatic.
1.2. Identificarea produselor
Profilele Trocal sunt marcate din fabricatie, prin stantare,
cu date privind compozitia materiei prime utilizate, tipul
profilului, data, locul fabricatiei, codul echipei care
a realizat extrudarea si însemnul “profile cu calitate
asigurata”.
Suprafetele expuse ale profilelor sunt protejate cu folie
adeziva – pe care este înscrisa denumirea si sigla
firmei producatoare - folie ce se pastreaza pâna
la punerea produselor în opera.
Produsele - usi si ferestre – se livreaza în ambalaje
individuale din carton si folie din
polietilena, fiecare ambalaj purtând o eticheta
de identificare, pe care sunt mentionate în limba
româna, date referitoare la :
* denumirea producatorului;
* denumirea si tipul produsului;
* dimensiuni;
* materia prima utilizata (codul);
* tipurile de profile utilizate la realizarea tocului
si cercevelei;
* tipul si dimensiunile geamului ;
* tipul profilului de armare;
* tipul de feronerie utilizata;
* data fabricatiei;
* instructiuni succinte referitoare la modul de punere
în opera ;
* termen de garantie.
Fiecare livrare va fi însotita de un certificat
de calitate, aferent lotului de fabricatie.
2.
Agrementul
2.1.
Domenii acceptate de utilizare în constructii
Ferestrele si
usile realizate din profile de PVC dur Trocal sunt destinate
echiparii – la interior sau exterior – a constructiilor
civile sau industriale noi sau existente, situate în
orice zona climatica sau seismica din România, conform
reglementarilor tehnice .
Dimensiunile maxime ale produselor realizate din profile
apartinând diferitelor serii sunt prezentate în
cadrul pct. 4 din prezentul agrement pentru diferite înaltimi
la care acestea sunt puse în opera.
2.2.
Aprecieri asupra produsului
2.2.1. Aptitudinea de exploatare
în constructii
Caracteristicile fizico - mecanice ale profilelor din
PVC dur Trocal si ale usilor si ferestrelor realizate
cu ajutorul acestora au fost determinate de laboratoarele
de specialitate ale Institutului pentru Tehnica Ferestrelor
Rosenheim Institutului de Testare Valbert si Institutului
German pentru Tehnica în Constructii DiBt si verificate
prin sondaj în cadrul A.T.ROM-2000 S.A., ele corespunzând
conditiilor impuse prin normele europene aferente domeniului
de referinta, reglementarilor tehnice românesti
si cerintelor esentiale stabilite în Legea nr. 10/1995
privind calitatea în constructii.
* Rezistenta si stabilitate
Ferestrele si usile realizate din profile de PVC dur Trocal
nu influenteaza rezistenta si stabilitatea constructiilor
în care sunt puse în opera.
Profilele prezinta caracteristici mecanice corespunzatoare
domeniului de utilizare preconizat. Ele au fost astfel
concepute si realizate încât sistemul de îmbinari
dintre acestea sau dintre acestea si profilele metalice
de rigidizare nu se desolidarizeaza sub efectul sarcinilor
mecanice normale,
a socurilor de presiune sau a sarcinilor de utilizare.
Rezistenta si stabilitatea proprie a ferestrelor si usilor
– sub solicitarile provenite din actiunea factorilor externi
si ale exploatarii – sunt asigurate in conditii normale
de folosire, in cadrul domeniilor de utilizare acceptate,
daca se respecta solutiile tehnice stabilite de producatorul
sistemului, inclusiv cele referitoare la modul de punere
in opera.
* Siguranta in exploatare
Usile si ferestrele realizate din profile de PVC dur Trocal
asigura conditii de siguranta in exploatare. Ele nu prezinta
particularitati in raport cu produsele traditionale si
sunt corespunzatoare domeniului de utilizare acceptat.
Atât profilele cât si produsele realizate
cu ajutorul acestora nu prezinta muchii ascutite, colturi
proeminente sau denivelari ce pot provoca accidente la
manevrare. Mecanismele si feroneria utilizata – permit
manevrarea usoara si sigura atât ca accesibilitate
cât si ca efort necesar, fara riscuri de accidentare
în caz de manevrare.
Modul de fixare a accesoriilor în profilele metalice
de armare sporeste corespunzator siguranta în exploatare
a produselor.
In pozitia “închis” produsele rezista la solicitarile
exterioare, inclusiv la cele produse de presiunile sau
suctiunile generate de vânt.
* Siguranta la foc
Ferestrele si usile realizate din profile de PVC dur Trocal
se încadreaza în clasa de combustibilitate
C2, conform STAS 11357-90 (B1 conform DIN 4102).
Rezistenta la foc dupa criteriile EI, este mai mica de
5 minute.
* Igiena, sanatatea oamenilor,
refacerea si protectia mediului
Ferestrele si usile realizate din profile PVC dur nu degaja
noxe, nu contin elemente radioactive, substante potential
cancerigene, deseuri
toxice sau alte substante daunatoare sanatatii oamenilor
sau integritatii mediului inconjurator, ele corespunzând
conditiilor impuse prin Legea nr.137/1995, privind protectia
mediului (cu modificarile si completarile ulterioare) si
prin Ordinul nr.1957/1995 al Ministerului Sanatatii.
Supletea profilelor permite realizarea unor produse cu suprafete
vitrate mari ce asigura un iluminat natural corespunzator
cerintelor standardului SR EN 6221/1: 1997.
Dat fiind nivelul ridicat de etansare pe care îl realizeaza
ferestrele si usile din profile de PVC dur Trocal, pentru
asigurarea unui climat corespunzator în încaperi
si evitarea producerii condensului, se recomanda aerisirea
acestora, de doua ori pe zi, cu ferestrele larg deschise.
In cazul în care produsele sunt dotate cu sistemul
de ventilare Confolip sau cu clapete RegelAir ori AirMatic,
schimbul de aer este asigurat, fara a fi necesara aerisirea.
* Izolatie termica, hidrofuga si
economia de energie
Izolatia termica asigurata de ansamblul de profile si
garnituri de etansare este corespunzatoare, nivelul global
de izolatie depinzând în cea mai mare parte
de tipul de vitraj utilizat.
Transmitanta termica este de 1,7 W/m²k pentru profilele
din seria Confort armate si de 1,5 W/m²k pentru cele
nearmate, de 1,5 W/m² pentru profilele din seria
900 în sistem suprapus si de 1,4 W/m²k pentru
profilele în sistem coplanar si de 1,1-1,3 W/m²k
pentru profilele InnoNova.
In tabelul 1 sunt prezentate valorile coeficientilor de
transfer termic pentru geamuri termoizolatoare, conform
celor specificate în “Normativul privind calculul
termotehnic al elementelor de constructie ale cladirilor”
indicativ C107/3:1997.
Tabelul 1- Valori ale coeficientului de transfer
termic
Modul de îmbinare al profilelor, sistemul de asamblare
al partilor mobile precum si utilizarea unei game perfect
adaptate de garnituri de etansare interioare si exterioare
elastice - din monomer etilen-propilen diena (EPDM) -
permit obtinerea unui nivel ridicat de etanseitate la
aer si la
apa.
Utilizarea baghetelor de fixare a vitrajelor cu garnituri
coextrudate asigura o etansare corespunzatoare, garnitura
fiind mentinuta permanent în pozitie rectilinie.
Suprafata marita de contact a garniturilor precum si utilizarea
unor garnituri perimetrale, fara întreruperi la
colturi contribuie la asigurarea unei etanseitati superioare.
Evacuarea apei infiltrate accidental este asigurata prin
practicarea unor orificii protejate si astfel concepute
încât apa nu poate patrunde din exterior în
cazul actiunii simultane a vântului si a ploii.
Uniformizarea
presiunii si evacuarea vaporilor de apa sunt asigurate prin
practicarea de orificii atât în rama cât
si în cercevea.
* Protectia
împotriva zgomotului
Indicele de reducere sonora RA este influentat mai putin
de tipul profilului utilizat, el fiind dat în mod
practic de tipul geamului utilizat si de modul în
care a fost realizata izolarea spatiului dintre fereastra
sau usa si contextul adiacent (zidarie).
In tabelul nr. 2 sunt prezentate - conform determinarilor
CSTB - valorile indicelui RA pentru diferite tipuri de
geamuri precum si valorile ce pot fi obtinute pentru o
fereastra dotata cu geamul respectiv.
Tinând seama de faptul ca sistemul de profile permite
utilizarea geamurilor termoizolatoare cu grosimea maxima
de 42 mm, rezulta ca valoarea maxima a indicelui RAtr
ce poate fi obtinuta de ferestrele si usile realizate
cu aceste profile este de 43 dB, în conditiile utilizarii
unor geamuri termoizolatoare cu una dintre componente
stratificata.
2.2.2. Durabilitatea si întretinerea
produsului
Durabilitatea sistemelor de ferestre mobile sau fixe,
sau a usilor realizate cu profile
Trocal este peste
25 ani. Producatorul acorda o garantie de 5 ani. Pentru
produsele puse în opera de catre client garantia este
de 6 luni. Producatorul geamului termoizolator acorda o
garantie de 5 ani.
Din punct de vedere al :
• permeabilitatii la aer produsele se încadreaza în
clasa A3 ;
• al etanseitatii la apa - în clasa E4 si
• al rezistentei la vânt – în clasa V3.
Intretinerea produselor nu ridica probleme deosebite spalarea
efectuându-se cu detergenti neutri lichizi dizolvati
în apa sau seturile de întretinere corespunzatoare
livrate de Profine România SRL. Se va evita contactul
produselor cu substante abrazive sau solventi organici.
Tâmplaria realizata din profil de PVC dur nu necesita
alte finisaje cu aplicare periodica (vopsire, lacuire, etc).
2.2.3. Fabricatia si controlul
Profilele din PVC dur, profilele de armare si garniturile
de etansare se realizeaza pe linii tehnologice specializate,
conform normelor tehnice proprii producatorului, în
conditii care asigura reproductibilitatea performantelor
aferente domeniilor de referinta.
Calitatea constanta a profilelor este asigurata prin efectuarea
unui autocontrol permanent, efectuat într-un sistem
propriu firmei Trocal.
Controlul extern este exercitat permanent de Centrul Sud-German
de Control pentru Mase Plastice SKZ din Witzburg, sub
autoritatea Asociatiei pentru Controlul Calitatii Profilelor
pentru Ferestre în conformitate cu prevederile normelor
RAL RG 716/1 – paragraful 1, producatorul având
permisiunea de a aplica pe profile însemnul caracteristic
pentru profile cu calitate asigurata .
Ferestrele si usile se realizeaza pe o linie tehnologica
perfectionata, agreata de producatorul profilelor. Imbinarea
curenta a profilelor se face prin termosudura, cu
debitarea profilelor
la 45°C. Principalele profile sunt rigidizate cu profile
din tabla de otel zincata - mai scurte cu 10-50 mm decât
cele din PVC - fixate cu suruburi protejate anticoroziv
în camera mediana a profilelor, la intervale de 30-40
cm pentru profilele albe si de 25-30 cm în cazul celor
colorate sau cu pelicula coextrudata. Primul, respectiv
ultimul surub sunt plasate la cca. 70 mm distanta fata de
coltul interior, conform recomandarilor nomei RAL GZ 716.
Fixarea se poate realiza înainte sau dupa îmbinarea
profilelor prin termosudura.
Sudarea profilelor se realizeaza cu aparate special realizate,
cu dispozitive pneumatice care mentin profilele în
pozitie necesara pâna la racirea materialului. Incalzirea
necesara (250°C) se realizeaza prin intermediul unui
disc încalzitor cu suprafetele acoperite cu teflon,
material ce nu permite aderarea polivinilului la suprafata
discului.
Prelucrarea (îndepartarea) solzilor de sudura se realizeaza
cu masini automate, dotate cu freze, cu adâncimea
de aschiere de 0,2-0,5 mm.
Pe tocurile si cercevelele îmbinate sunt realizate
orificiile pentru drenarea apei de condens si de egalizare
a presiunii. Tocul este drenat în zona de colectare
a apei , iar cerceveaua - aerisita în zona faltului
de fixare a geamului, astfel încât este evitata
acumularea apei în aceste zone.
Orificiile din zona faltului- realizate fie în varianta
unor gauri cu diametrul de cel putin 7 mm, fie prin frezarea
unor slituri 5x25 mm sunt amplasate în mod corespunzator,
la cca. 50 mm de coltul faltului . La tocuri sau profile
T (orizontale) mai mari de 1600 mm se prevede la mijloc
un orificiu de scurgere a apei.
Strapungerile de evacuare (spre exterior)- sub forma de
caneluri 5x25 mm sunt executate simetric, la o distanta
de 100 mm fata de orificiile interioare, în camera
mediana , peste nervura, pe partea exterioara, ceea ce contribuie
la evacuarea lejera a apei. Orificiile sunt
mascate cu capace
ornamentale special realizate .
Orificiile de aerisire a faltului de pozitionare a geamului
sunt realizate conform reglementarilor normei RAL GZ 716/1
si sunt amplasate în partea orizontala inferioara
si în partea superioara a ramei geamului, la 50 mm
de colt si la intervale de maxim 600 mm între ele,
asigurând aerisirea geamului pe tot perimetrul. La
fixarea geamului orificiile de aerisire nu sunt acoperite
de calele de pozitionare.
Ferestrele si usile realizate din profile colorate sau cu
folie-decor coextrudata, sunt aerisite suplimentar prin
orificii laterale - cu diametrul de cel putin 4 mm - executate
în camera anterioara a tocului si a cercevelei.
La realizarea operatiunilor de gaurire sau frezare nu sunt
afectate profilele de rigidizare .
Feroneria este montata conform specificatiilor RAL GZ 716,
fixarea realizându-se cu suruburi de tipul stabilit,
în cel putin doi pereti ai profilelor. Distanta dintre
punctele de fixare a feroneriei - de 50 mm - este corect
stabilita asigurând securitatea produselor în
caz de ploi cu rafale de vânt si tinând seama
de încarcarile statice.
Geamurile sunt montate corect cu respectarea normelor europene
aferente domeniului ("Reglementari tehnice privind
utilizarea geamurilor plane" întocmite de Institutul
German pentru Tehnica în Constructii , Normele RAL
GZ 716/1, normele VOB partea C si standardul DIN 18361 referitor
la "Incastrarea geamurilor").
Inaltimea minima de încastrare a geamului în
falt corespunde prevederilor normelor de mai sus, ea fiind
de cel putin :
- 8 mm pentru geamurile cu lungimea perimetrului canatului
mai mic de 250 cm;
- 10 mm pentru geamurile cu lungimea perimetrului canatului
cuprinsa între 250 cm si 400 cm si
- 12 mm pentru
geamurile cu lungimea perimetrului canatului cuprinsa între
400 si 600 cm.
In cazul în care , între locul în care
a fost realizat geamul termoizolator si cel de punere în
opera exista o diferenta de nivel mai mare de 800 m, la
locul de punere în opera, înainte de montarea
geamului, în sigilatura acestuia se fac doua-trei
gauri pentru echilibrarea presiunii, gauri care apoi se
sigileaza.
Garniturile de etansare a geamurilor sunt alese corect,
presiunea exercitata de acestea asupra geamului nedepasind
1 daN/cm, conform reglementarilor europene .
Rostul dintre profil si geam – de 4 mm – este corect dimensionat
pentru produsele cu o suprafata mai mica de 4,0 m².
Calele sunt realizate din material plastic rezistent la
îmbatrânire si au lungimea minima acceptata
de 50 mm si latimea cel putin egala cu cea a geamului .
La realizarea produselor sunt utilizate toate cele trei
tipuri de cale recomandate de producator :
- calele de asiza (C1) ce transmit la cercevea greutatea
geamului ;
- calele periferice (C2) “de ajustare” , ce împiedica
glisarea geamului sau “de siguranta”, care împiedica
eventualul contact dintre geam si fundul faltului si
- calele laterale (C3) – care asigura mentinerea unei distante
între fundul faltului si masticul utilizat la sigilarea
perimetrala a geamurilor termoizolatoare.
Pozitionarea calelor este facuta corect, protejând
geamul de deteriorari, mentinând cerceveaua în
pozitia corecta, evitând torsionarea sau deteriorarea
muchiilor si asigurând o functionare corecta a ferestrelor
si usilor.
Prin pozitia ocupata în cadrul faltului si prin dimensiunile
lor, calele asigura distributia uniforma a greutatii geamului,
fortele ce actioneaza asupra cercevelei fiind transmise
mai întâi feroneriei, apoi punctelor de fixare
si în final constructiei ce sustine fereastra.
Grosimea calelor
asezate în faltul inferior - de cel putin 5 mm permite
scurgerea picaturilor formate din apa de condens.
Grosimea calelor este aleasa în mod corespunzator
respectându-se “jocurile” periferice minime stabilite
de reglementarile europene (4 mm pentru ferestrele cu semiperimetrul
cuprins între 2,5 m si 5,0 m).
Controlul extern se efectueaza periodic prin intermediul
laboratoarelor neutre autorizate pentru acest gen de lucrari
.
2.2.4. Punerea în opera
Punerea în opera a ferestrelor si usilor realizate
din profile de PVC dur Trocal se face în conformitate
cu instructiunile si recomandarile producatorului, instructiuni
întocmite în acord cu “Instructiunile Tehnice”
specifice din Germania. La fixarea produselor se vor lua
în considerare si prevederile Normelor RAL de asigurare
a calitatii tâmplariei (ferestre si usi), “Instructiunile
pentru determinarea grupei de solicitare a ferestrelor”
(Germania), prevederile standardelor DIN 18545 - "Descrierea
materialelor izolante" si DIN 18056 "Goluri
pentru ferestre" - dimensionare si executie",
precum si reglementarilor tehnice românesti.
Produsele se monteaza în goluri tencuite din zidarie,
sau în precadre din tabla de otel zincata înglobate
în tencuiala, abaterile maxime admise de la orizontalitate
si verticalitate fiind de 1,5 mm pentru latimi de pâna
la 3,0 m. Este recomandat ca ferestrele si usile sa se
monteze retras fata de linia fatadei pentru a fi protejate
fata de actiunea directa a intemperiilor.
Incastrarea ferestrelor si a usilor în zidarie (suport)
se face cu dibluri, suruburi, ancore sau conexpanduri
în functie de tipul suportului, astfel încât
sa fie asigurata posibilitatea de dilatare a tocului la
variatiile termice diurne sau anuale. Fiabilitatea produselor
(în special a tocurilor) este conditionata de fixarea
lor conform regulilor mentionate în
reglementarile
tehnice, fara a introduce tensiuni suplimentare , cu utilizarea
unor distantieri reglabili între toc si zidarie.
La stabilirea rosturilor dintre ferestre sau usi si zidarie
se va tine seama de coeficientul ridicat de dilatare al
profilelor, de 1,6 mm/m pentru profilele albe si de 2,4
mm/m pentru cele colorate cu pelicula coextrudata din polimetacrilat
de metil PMMA.
Conform normelor europene latimea minima a rostului dintre
ferestre sau usi si zidarie este de 10 mm pentru lungimi
de pâna la 1,5 m (15 mm pentru profile colorate) de
15 mm pentru lungimi cuprinse între 1,5 si 2,5 m (20
mm pentru profile colorate) si de 20 mm pentru lungimi cuprinse
între 2,5 si 3,5 m.
Rosturile se umplu complet cu materiale izolante astfel
încât sa nu ramâna spatii intermediare
în care ar putea condensa vaporii de apa. La umplerea
rosturilor se poate utiliza banda izolanta comprimata ,
benzi de pâsla armata cu fibre de sticla, pluta presata,
vata minerala, spuma poliuretanica sau chituri siliconice,
ori diverse combinatii dintre aceste materiale, în
diverse structuri, prezentate, în figurile de la pct.4
din prezentul agrement.
La alegerea materialelor se va tine seama de compatibilitatea
acestora cu policlorura de vinil, iar la alegerea structurii,
de nivelul de izolare fonica dorit.
Spuma poliuretanica sau chiturile siliconice nu trebuie
sa prezinte fenomene post-reactie, sa fie compatibile cu
PVC-ul dur si cu celelalte materiale utilizate, sa-si pastreze
proprietatile în timp si sa nu se descompuna sub actiunea
radiatiei ultraviolete .
In figurile de la pct.4 sunt prezentate câteva situatii
specifice pentru punerea în opera a ferestrelor si
usilor.
2.3. Caietul de prescriptii
tehnice
2.3.1. Conditii de conceptie
Profilele din
PVC dur Trocal au fost astfel concepute încât
sa corespunda conditiilor impuse de norma de calitate RAL-RG
716/1 partea 1 elaborata de Institutul German RAL pentru
Norme de Calitate si Marci Inregistrate.
Materialul din care sunt realizate profilele corespunde
cel putin unei forme masice standardizate (DIN 7748:1994)
PVC-U-D-E 072-15-23 (pulbere) sau (DIN 7748) PVC U-G-E 072-15-23
(granulat). Din punct de vedere al stabilitatii culorii,
ele nu depasesc treapta a 3-a a etalonului conform DIN 54001:1986.
Alegerea tipurilor de profile din PVC si a geamurilor se
face tinând seama de cerintele specifice zonei în
care este amplasata constructia, astfel încât
sa fie asigurate cerintele termotehnice, cele acustice si
cele privind iluminatul.
Alegerea profilelor de armare se face conform prevederilor
standardelor DIN 1055 si DIN 18055 care au ca obiect modul
de armare a montantilor, stâpilor, traverselor si
sprosurilor. Armarea se realizeaza în functie de solicitarile
la care este supus produsul , de înaltimea la care
este pus în opera si de tipul profilului din PVC.
Conform prevederilor standardului DIN 18056 deformatia maxima
admisa pentru profile este de L/300 dar nu mai mare de 8
mm.
Momentele de inertie necesare pentru diferite dimensiuni
ale produselor si diferite înaltimi sunt prezentate
de producator în cadrul catalogului tehnic.
Ca reguli generale pentru armare :
- produsele realizate din profile colorate sau acoperite
cu folie extrudata ori lacuite se armeaza întotdeauna,
indiferent de dimensiunile acestora ;
- tocurile ferestrelor si usilor realizate din profile PVC
albe se armeaza întotdeauna, indiferent de dimensiunile
acestora ;
- cercevelele se armeaza :
• pentru latimi mai mari de 900 mm si înaltimi mai
mari de 1300 mm, în cazul ferestrelor puse în
opera la
înaltimi
deasupra solului cuprinse între 0-8 m.
• pentru latimi sau înaltimi mai mari de 600 mm în
cazul ferestrelor puse în opera la înaltimi
cuprinse între 8 m si 20 m ;
• pentru înaltimi cuprinse între 20 m si 100
m cercevelele se armeaza întotdeauna, pe baza calculelor
aferente de determinare a momentelor de inertie necesare.
La alegerea tipurilor de feronerie se vor respecta recomandarile
producatorului referitoare la greutatea maxima admisa a
cercevelei.
La utilizarea în constructii se vor respecta prevederile
reglementarilor tehnice românesti aferente domeniului
de utilizare:
- P118:1999 – Normativ de siguranta la foc a constructiilor.
- GP 001-1996 : Protectia la zgomot. Ghid de proiectare
si executie a zonelor urbane din punct de vedere acustic
;
- STAS 6156:1986. Acustica în construc-tii. Limite
admisibile
- STAS 10101/1-89 – Greutati tehnice si încarcari
permanente .
-STAS 10101/2-85 – Instructiuni datorate procesului de exploatare.
- STAS 10101/20:1990/21:1992- Actiuni în constructii.
Incarcari date de vânt si zapada.
- STAS 10101/23:1975 – Actiuni în con-structii. Incarcari
date de temperatura exterioara.
- SR 6221 – 1: 1996 – Iluminatul natural. Conditii specifice
pentru iluminatul natural al spatiilor de lucru.
- STAS 6221-89 - Constructii civile, in-dustriale si agrozootehnice.
Iluminatul natural al încaperilor. Prescriptii de
calcul.
- C156-1985 – Normativ pentru verifi-carea calitatii si
receptia lucrarilor de constructii si instalatii aferente.
- C 107/1-97 – Normativ privind cal-culul coeficientilor
globali de izolare termica la cladirile de locuit.
- C 107/2-97 – Normativ privind cal-culul coeficientului
global de izolare termica la cladiri cu alta destinatie
decât locuirea
- C 107/3-97 –
Normativ privind cal-culul termotehnic al elementelor de
constructie ale cladirilor.
- C 107/4-97 – Ghid pentru calculul performantelor termotehnice
ale cladirilor de locuit.
- STAS 6156-86 – Acustica în constructii. Protectia
împotriva zgomotului în constructii civile si
social-culturale. Limite admisibile si parametrii de izolare
acustica.
- C 125-87 – Normativ privind proiectarea si executarea
masurilor de izolare fonica si a tratamentelor acustice
în cladiri.
- C 122-91 – Instructiuni tehnice pentru proiectarea masurilor
de izolare fonica la cladiri civile, social-culturale si
tehnico-administrative.
- C 123-91 – Instructiuni tehnice privind proiectarea si
executia salilor de auditie publica din punct de vedere
acustic.
- NP 008:1997 – Normativ privind igiena compozitiei aerului
în spatii cu diverse destinatii, în functie
de activitatile desfasurate în regim de iarna-vara.
Intrucât sistemele de usi si ferestre realizate din
profile Trocal sunt supuse diferitelor solicitari, cerintele
sunt prestabilite de solicitant, dar ele trebuie sa raspunda
cel putin cerintelor impuse prin reglementarile mentionate.
Utilizabilitatea ferestrelor sau usilor realizate se apreciaza
conform DIN 66050, neexistând un echivalent românesc
pentru aceasta conditie.
2.3.2. Conditii de fabricare
Pentru pastrarea constanta a calitatii profilelor producatorul
efectueaza control intern si extern sever realizat conform
specificatiilor de la pct.2.2.3.
Pentru pastrarea constanta a calitatii, producatorul va
urmari :
a. Intern unitatii : realizarea productiei în conformitate
cu prevederile standardului SR ISO 9001:2001 si ale ghidurilor
aprobate
de MLPAT de evaluare pentru certificarea produselor.
Constanta calitatii produselor este garantata de realizarea
lor în cadrul unui sistem propriu de asigurare a calitatii,
sistem necertificat.
b. Extern unitatii : obtinerea unei forme recunoscute de
certificare pentru sistem si produse.
2.3.3. Conditii de livrare
Ferestrele si usile din profile de PVC Trocal se livreaza
cu folii de protectie pe fetele expuse zgârierii
accidentale.
Profilele sunt ambalate în folie de polie-tilena,
fiecare ambalaj purtând o eticheta cu mentiunile
specificate la pct. 1.2.
Dupa ce au fost realizate, usile si ferestrele sunt depozitate
în locuri special amenajate, dispuse vertical, în
containere, cu profil de zidarie P 2522 la partea de jos.
Manipularea se face manual, cu mijloace
si dispozitive special realizate.
Produsele realizate cu ajutorul profilelor vor fi însotite
de un certificat de calitate aferent lotului de fabricatie
precum si de declaratia producatorului de conformitate
cu agrementul tehnic eliberat pentru acesta, potrivit
prevederilor standardului SR EN 45014:1995.
Tot la livrare produsele vor fi insotite de instructiuni
de montaj si utilizare, in limba româna.
Depozitarea produselor pe termen scurt sau lung se face
conform recomandarilor producatorului.
2.3.4. Conditii de punere în
opera
Punerea în opera a ferestrelor si usilor se face
conform prescriptiilor tehnice ale producatorului, tinând
cont de specificatiile de la pct. 2.2.4 din prezentul
agrement tehnic precum si de reglementarile tehnice românesti
aferente domeniului :
* C 47-86 - “Instructiuni
tehnice pentru folosirea si montarea geamurilor si a altor
produse de sticla în constructii”.
* C 185-78 – “Instructiuni tehnice privind manipularea,
livrarea, depozitarea, tran-sportul si montarea în
constructii a ferestrelor si usilor de balcon”.
La punerea în opera vor fi respectate prevederile
“Regulamentului privind protectia si igiena muncii în
constructii” aprobat cu Ordinul MLPAT nr. 9/N/1993
precum si prevederile “Normativului de prevenire si stingere
a incendiilor pe durata executarii lucrarilor de constructii
si instalatii aferente acestora” – indicativ C-300:1994.
Concluzii
Aprecierea globala
• Utilizarea produsului “Ferestre si usi din profile de
PVC dur TROCAL” în domeniile de utilizare acceptate
este apreciata favorabil, în conditiile specifice
din România, daca se respecta prevederile prezentului
agrement.
Conditii
• Calitatea produsului si metoda de
fabricare, au fost examinate si gasite satisfacatoare de
laboratoarele de specialitate ale Institutului pentru Tehnica
Ferestrelor Rosenheim si ale Institutului German pentru
Tehnica în Constructii DiBt si trebuie mentinute la
acest standard pe toata durata de valabilitate a acestui
agrement.
• Orice recomandare relativ la folosirea
în conditii de siguranta a acestui produs, procedeu
sau echipament, care este continuta sau se refera la acest
agrement tehnic, reprezinta cerinte minime necesare la
punerea sa în opera.
Acordând acest agrement, Consiliul Tehnic Permanent
pentru Constructii în Constructii, nu se implica
în prezenta si/sau absenta drepturilor legale ale
firmei
de a comercializa,
monta sau întretine produsul sau echipamentul.
• A.T.ROM-2000 S.A. Bucuresti raspun-
de de exactitatea datelor inscrise in agrementul tehnic
si de incercarile sau testele care au stat la baza acestor
date. Agrementele tehnice nu îi absolva pe furnizori
si/sau pe utilizatori de responsabilitatile ce le revin
conform reglementarilor legale in vigoare.
• Verificarea mentinerii aptitudinii de uti-
lizare a produsului, procedeului sau echipamentului va fi
realizata conform programului stabilit de catre A.T.ROM-2000
S.A., program care consta in:
- verificarea – la intervale de 6 luni – a
rezistentei la tractiune a profilelor de baza;
verificarea – la interval de 12 luni – la compresiune a
coltului sudat;
- verificarea – la interval de 12 luni – a
comportarii in timp a produsului pus in opera, la cel putin
doua lucrari selectate de A.T.ROM-2000 S.A. Bucuresti din
lista pusa la dispozitie de titularul agrementului tehnic
si reactualizata periodic.
• Actiunile cuprinse in program si modul
lor de realizare vor respecta actele normative si reglementarile
tehnice in vigoare.
• A.T.ROM-2000 S.A. Bucuresti va informa Consiliul Tehnic
Permanent pentru Constructii despre rezultatul verificarilor,
iar daca acestea nu dovedesc mentinerea aptitudinii de utilizare,
va solicita CTPC declansarea actiunii de suspendare a agrementului
tehnic.
• Suspendarea
se declanseaza si in cazul constatarii prin controale, de
catre organisme abilitate, a nerespectarii mentinerii constante
a conditiilor de fabricatie si utilizare ale produsului.
• In cazul in care titularul de agrement
tehnic nu se conformeaza acestor prevederi, se va declansa
procedura de retragere a agrementului tehnic.